HAPPY VALENTINES DAY!!!

14 Feb

Pentru Ziua Îndrăgostiţilor, beneficiarii centrului de reabilitare au pregătit felicitări făcute cu mâinile lor, pe care le-au cadonat celor dragi. Ei, ca oricine altcineva, ştiu cum să-şi exprime sentimentele - fără ezitare, sincer şi din toată inima.

Biserica "Acoperământul Maicii Domnului" a Universităţii de Stat

8 Feb

Credinţa ne ajută să trecem peste momentele grele din viaţă şi ne învaţă să iubim.

Muzeul de Etnografie şi Istorie Naturală

8 Feb

Beneficiarii centrului de reabilitare au făcut cunoştinţă cu istoria neamului nostru şi tradiţiile moldoveneşti.

Carnavalul de Revelion!

24 Dec

Beneficiarii Centrului de Reabilitare au întâlnit Noul An 2011 cu cântece şi voie bună. La Carnaval au perticipat prietenii noştrii, fără de care sărbătoarea nu era deplină. Astfel ne-au felicitat atât vechii noştri prieteni (Leogrant, Zoluşka), cât şi noi prieteni cum ar fi Starnet, care au venit cu daruri pentru organizaţie. Agenţia Adventistă pentru Ajutor şi Dezvoltare la fel şi-a adus aportul în organizarea serbării. Fapt pentru care aducem sincere mulţumiri tuturor participanţilor, inclusiv celor ce nu au fost menţionaţi mai sus.

Sărbătorile vin...

20 Dec

Sărbătorile de iarnă sunt deja aproape ... dar mai avem atâtea de făcut ... Să incepem cu împodobirea bradului, poate ne lasă Moş Crăciun ceva sub el.